duminică, 30 decembrie 2007
joi, 27 decembrie 2007
duminică, 16 decembrie 2007
joi, 6 decembrie 2007
duminică, 2 decembrie 2007
gianni togni, luna, superb
E guardo il mondo da un oblò, mi annoio un po'
passo le notti a camminare dentro a un metrò
sembro uscito da un romanzo giallo,
ma cambierò, si cambierò
gettano arance da un balcone, così non va
tiro due calci ad un pallone, e poi chissà
non sono ancora diventato matto,
qualcosa farò, ma adesso no
Luna.
Luna non mostri solamente la tua parte migliore
stai benissimo da sola, sai cos'e' l'amore
e credi solo nelle stelle,
mangi troppe caramelle,
Luna.
Luna ti ho visto dappertutto anche in fondo al mare
ma io lo so che dopo un po' ti stanchi di girare
restiamo insieme questa notte,
mi hai detto no per troppe volte
Luna.
E guardo il mondo da un oblò, mi annoio un po'
se sono triste mi travesto come Pierrot
poi salgo sopra i tetti e grido al vento
guarda che anch'io ho fatto a pugni con Dio.
Ho mille libri sotto al letto, non leggo più
ho mille sogni in un cassetto, non lo apro più
parlo da solo e mi confondo e penso
che in fondo si, sto bene così,
Luna.
Luna tu parli solamente a chi e' innamorato
chissà quante canzoni ti hanno già dedicato
ma io non sono come gli altri
per te ho progetti più importanti, Luna.
Luna non essere arrabbiata, dai non fare la scema
il mondo e' piccolo se e' visto da un'altalena
sei troppo bella per sbagliare,
solo tu mi puoi capire, Luna.
E guardo il mondo da un oblò, mi annoio un po'
a mezzanotte puoi trovarmi vicino a un juke-box
poi sopra i muri scrivo in latino
evviva le donne, evviva il buon vino.
Son pieno di contraddizioni, che male c'e'
adoro le complicazioni, fanno per me
non metterò la testa a posto mai
e a maggio vedrai che mi sposerai,
Luna.
Luna non dirmi che a quest'ora tu già devi scappare
in fondo e' presto l'alba ancora si deve svegliare
bussiamo insieme ad ogni porta
se sembra sciocco cosa importa, Luna.
Luna che cosa vuoi che dica non so recitare
ti posso offrire solo un fiore poi portarti a ballare
vedrai saremo un po' felici,
e forse molto più che amici, Luna.
passo le notti a camminare dentro a un metrò
sembro uscito da un romanzo giallo,
ma cambierò, si cambierò
gettano arance da un balcone, così non va
tiro due calci ad un pallone, e poi chissà
non sono ancora diventato matto,
qualcosa farò, ma adesso no
Luna.
Luna non mostri solamente la tua parte migliore
stai benissimo da sola, sai cos'e' l'amore
e credi solo nelle stelle,
mangi troppe caramelle,
Luna.
Luna ti ho visto dappertutto anche in fondo al mare
ma io lo so che dopo un po' ti stanchi di girare
restiamo insieme questa notte,
mi hai detto no per troppe volte
Luna.
E guardo il mondo da un oblò, mi annoio un po'
se sono triste mi travesto come Pierrot
poi salgo sopra i tetti e grido al vento
guarda che anch'io ho fatto a pugni con Dio.
Ho mille libri sotto al letto, non leggo più
ho mille sogni in un cassetto, non lo apro più
parlo da solo e mi confondo e penso
che in fondo si, sto bene così,
Luna.
Luna tu parli solamente a chi e' innamorato
chissà quante canzoni ti hanno già dedicato
ma io non sono come gli altri
per te ho progetti più importanti, Luna.
Luna non essere arrabbiata, dai non fare la scema
il mondo e' piccolo se e' visto da un'altalena
sei troppo bella per sbagliare,
solo tu mi puoi capire, Luna.
E guardo il mondo da un oblò, mi annoio un po'
a mezzanotte puoi trovarmi vicino a un juke-box
poi sopra i muri scrivo in latino
evviva le donne, evviva il buon vino.
Son pieno di contraddizioni, che male c'e'
adoro le complicazioni, fanno per me
non metterò la testa a posto mai
e a maggio vedrai che mi sposerai,
Luna.
Luna non dirmi che a quest'ora tu già devi scappare
in fondo e' presto l'alba ancora si deve svegliare
bussiamo insieme ad ogni porta
se sembra sciocco cosa importa, Luna.
Luna che cosa vuoi che dica non so recitare
ti posso offrire solo un fiore poi portarti a ballare
vedrai saremo un po' felici,
e forse molto più che amici, Luna.
luni, 26 noiembrie 2007
despre O Frumoasă fără entuziasm
articol de Oltea Şerban-Pârâu
literNet.ro
Am plecat într-o sâmbătă seară ploioasă spre Operă cu gândul că voi vedea o feerie dansată, o poveste pe gustul tuturor vârstelor, pe o muzică superbă şi nu în ultimul rând o producţie viabilă a Operei bucureştene, chiar dacă este vorba despre o reluare şi nu despre o premieră autentică.
Întâmplarea face că văzusem spectacolul cu ani în urmă, poate chiar la premieră, având în distribuţie două prim balerine de talia Corinei Dumitrescu şi a Monicăi Petrică. Mă voi feri să citez nume privind acest spectacol. Un cunoscător de balet şi chiar un iubitor al companiei de balet al Operei Naţionale din Bucureşti a fost nevoit să trateze cu aplauze destul de palide momentele esenţiale ale montării (în orice caz incomparabile cu cele din versiunea la care mă refer). Trist, dar adevărat, motivele principale ale acestei situaţii lipsite de strălucire rămân, probabil, cele economice. Vorbim despre o meserie extrem de dificilă şi de solicitantă recompensată - conform grilelor de salarizare din domeniul culturii - mai slab decât oricare altă disciplină artistică, de unde, necesitatea cu care se confruntă balerinii, de a-şi suplimenta veniturile în alte maniere, cu siguranţă obositoare. De aici, lipsa de entuziasm care se citea în evoluţia ansamblului, lipsa acelor zâmbete clasice ale balerinelor fiind mult mai vizibilă decât eventualele desincronizări. Ca de obicei, Pasărea albastră a avut în Vlad Toader un interpret de referinţă, iar rolurile principale au fost susţinute de Cristina Opincaru (Frumoasa Aurora), Gigel Ungureanu (debutând în rolul Prinţului Désiré), Laura Blică Toader (Zâna Liliacului), Adina Tudor (pentru prima oară în rolul Zânei Carabosse).
Trecând în alt registru, trebuie să spunem însă că dacă privim acest spectacol cu ochii copilului venit să vadă costume şi dansuri frumoase - pentru că Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikovski în regia şi coregrafia semnate de Alexa Mezincescu face parte din categoria acelor spectacole care se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor care încă mai apreciază frumuseţea basmelor - vom pleca destul de încântaţi.
Iar acest unghi nu este de neglijat, pentru că în această toamnă, Opera bucureşteană a reluat cu consecvenţă seria spectacolelor de duminică în matineu, context în care au putut fi văzute deja Motanul încălţat de Cornel Trăilescu, Cenuşăreasa de Prokofiev, Spărgătorul de nuci de Ceaikovski sau Corsarul de Adam iar în dimineaţa de 18 noiembrie 2007 este programat chiar acest spectacol cu Frumoasa din pădurea adormită. În mod evident, toate cele afirmate la început nu mai au importanţă în cazul unei audienţe compuse predominant din copii, care receptează cu entuziasm maxim aceste spectacole.
Totuşi, cei care au posibilitatea de a face ceva pentru schimbarea acestei situaţii profund nefireşti a artei coregrafice clasice din România ar trebui să se gândească dacă reuşim să deschidem apetitul pentru balet unor noi generaţii de specatatori, ce vor mai putea ei să vadă peste 20 de ani. Citind în programul de sală cele două rânduri rezervate asistenţilor de coregrafie - Gabriel Opincaru, Corina Dumitrescu, Mădălina Slăteanu, Tiberiu Almosnino - vedeam practic numele unora dintre cei mai mari balerini ai acestei scene din ultimele două decenii. Oare cei care ar fi trebuit să le urmeze au plecat toţi să-şi caute norocul în lume?
literNet.ro
Am plecat într-o sâmbătă seară ploioasă spre Operă cu gândul că voi vedea o feerie dansată, o poveste pe gustul tuturor vârstelor, pe o muzică superbă şi nu în ultimul rând o producţie viabilă a Operei bucureştene, chiar dacă este vorba despre o reluare şi nu despre o premieră autentică.
Întâmplarea face că văzusem spectacolul cu ani în urmă, poate chiar la premieră, având în distribuţie două prim balerine de talia Corinei Dumitrescu şi a Monicăi Petrică. Mă voi feri să citez nume privind acest spectacol. Un cunoscător de balet şi chiar un iubitor al companiei de balet al Operei Naţionale din Bucureşti a fost nevoit să trateze cu aplauze destul de palide momentele esenţiale ale montării (în orice caz incomparabile cu cele din versiunea la care mă refer). Trist, dar adevărat, motivele principale ale acestei situaţii lipsite de strălucire rămân, probabil, cele economice. Vorbim despre o meserie extrem de dificilă şi de solicitantă recompensată - conform grilelor de salarizare din domeniul culturii - mai slab decât oricare altă disciplină artistică, de unde, necesitatea cu care se confruntă balerinii, de a-şi suplimenta veniturile în alte maniere, cu siguranţă obositoare. De aici, lipsa de entuziasm care se citea în evoluţia ansamblului, lipsa acelor zâmbete clasice ale balerinelor fiind mult mai vizibilă decât eventualele desincronizări. Ca de obicei, Pasărea albastră a avut în Vlad Toader un interpret de referinţă, iar rolurile principale au fost susţinute de Cristina Opincaru (Frumoasa Aurora), Gigel Ungureanu (debutând în rolul Prinţului Désiré), Laura Blică Toader (Zâna Liliacului), Adina Tudor (pentru prima oară în rolul Zânei Carabosse).
Trecând în alt registru, trebuie să spunem însă că dacă privim acest spectacol cu ochii copilului venit să vadă costume şi dansuri frumoase - pentru că Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikovski în regia şi coregrafia semnate de Alexa Mezincescu face parte din categoria acelor spectacole care se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor care încă mai apreciază frumuseţea basmelor - vom pleca destul de încântaţi.
Iar acest unghi nu este de neglijat, pentru că în această toamnă, Opera bucureşteană a reluat cu consecvenţă seria spectacolelor de duminică în matineu, context în care au putut fi văzute deja Motanul încălţat de Cornel Trăilescu, Cenuşăreasa de Prokofiev, Spărgătorul de nuci de Ceaikovski sau Corsarul de Adam iar în dimineaţa de 18 noiembrie 2007 este programat chiar acest spectacol cu Frumoasa din pădurea adormită. În mod evident, toate cele afirmate la început nu mai au importanţă în cazul unei audienţe compuse predominant din copii, care receptează cu entuziasm maxim aceste spectacole.
Totuşi, cei care au posibilitatea de a face ceva pentru schimbarea acestei situaţii profund nefireşti a artei coregrafice clasice din România ar trebui să se gândească dacă reuşim să deschidem apetitul pentru balet unor noi generaţii de specatatori, ce vor mai putea ei să vadă peste 20 de ani. Citind în programul de sală cele două rânduri rezervate asistenţilor de coregrafie - Gabriel Opincaru, Corina Dumitrescu, Mădălina Slăteanu, Tiberiu Almosnino - vedeam practic numele unora dintre cei mai mari balerini ai acestei scene din ultimele două decenii. Oare cei care ar fi trebuit să le urmeze au plecat toţi să-şi caute norocul în lume?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
